27.7 C
București
vineri, 30 septembrie 2022

Samsung Xcover Pro 2 trece prin Geekbench

Publicat pe



Compania coreeană pare pregătită să scoată pe piață un nou smartphone care pune accentul pe rezistența crescută. Pare să fie destul de aproape de momentul apariției sale oficiale. Drept dovadă, tocmai a fost testat în Geekbench, acolo unde a lăsat la vedere câteva specificații tehnice. Samsung Xcover Pro 2 este numele său. Și vine la mai bine de doi ani după predecesorul său.

Între timp am mai avut apariții Xcover, dar pe segmentul entry-level (Samsung Xcover 5).

În schimb, noul model merge mai degrabă spre segmentul premium mid-range. Aduce suficientă putere de calcul și nu ignoră nici suportul pentru rețelele 5G, caracteristică obligatorie pentru orice telefon cu pretenții.

Mai exact, Samsung Xcover Pro 2 va fi echipat cu un chipset Snapdragon 778G de la Qualcomm. Un chipset cu procesor octa-core cu patru nuclee Cortex A78 tactate la 2,4 GHz. Acesta va fi combinat cu o memorie RAM de 6 GB, cel puțin în cazul unității testate.

Sistemul de operare rulat este un Android 12. Probabil cu interfața proprietară OneUI 4.1 peste el.

Nu se cunosc alte detalii despre terminal. Nu se știe nici de ce fel de disponibilitate va avea parte Samsung Xcover Pro 2. Oricum, pentru cei care doresc un Samsung cu rezistență ridicată la tot felul de condiții vitrege, clar este o opțiune serioasă. Desigur, ea poate fi oricând înlocuită cu un Samsung obișnuit și o husă de protecție. Găsiți o gamă variată de astfel de accesorii în oferta partenerilor noștri de la MobileDirect.

via GSM Arena



Sursa: www.mobzine.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri